20-21 iunie, comuna Cuca Festivalul „RĂDĂCINI ARGEȘENE”

Luni, 15 Iunie 2026 10:25

În perioada 20 - 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE - Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic”. Evenimentul va avea loc în comuna Cuca, sat Bărbălani (pe amplasamentul Montera Land).

Festivalul este organizat de Asociația “Întoarcerea la Natură”, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Comunei Cuca.

Programul festivalului include activități dedicate copiilor și tinerilor, cât și adulților:

 

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș - o nouă întrunire cu elevii din Boteni

Luni, 15 Iunie 2026 10:25

 

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat în data de 11 iunie 2026, în cadrul proiectului educațional „Pași în lumea culturii și a creației”, activitatea intitulată „Lecturile copilăriei”, cu elevii Școlii Gimnaziale „Petre Țutea” din Boteni.

Activitatea a constat într-un medalion literar, în care elevii au omagiat prin creațiile proprii pe marii scriitori ai literaturii române și universale, născuți sau decedați în luna iunie. Drintre cei omagiați amintim pe: Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956), George Călinescu (19 iunie 1899-12 martie 1965), Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889), Otilia Cazimir (12 februarie 1894-8 iunie 1967), Aleksandr Sergheevici Pușkin (6 iunie 1799-10 februarie 1837), Antoine de Saint-Exupery (29 iunie 1900-31 iulie 1944).

 

Ziua Orașului Topoloveni – 605 ani de atestare documentară (19 iunie 1421-19 iunie 2026)

Luni, 15 Iunie 2026 10:25

PRIMĂRIA ORAȘULUI TOPOLOVENI, CONSILIUL LOCAL și CASA DE CULTURĂ „PR. ION IONESCU” vă invită să sărbătoriți împreună împlinirea a 605 ani de la prima atestare documentară a orașului printr-un spectacol extraordinar de muzică populară și folclor autentic românesc.

 

Ne-am culcat cu Tomac, ne-am trezit cu Veștea! PNL intră la guvernare?

Luni, 15 Iunie 2026 08:47

 

 

Nicușor Dan e un președinte jucător... A se vedea mutarea făcută ieri, când l-a scos din joc pe premierul desemnat Eugen Tomac și l-a înlocuit cu liberalul Adrian Veștea. Cum lui Nicușor nu-i mai ieșeau calculele cu Tomac, a ales să rupă rândurile liberalilor.

Fapt care l-a enervat la culme pe liderul PNL, Ilie Bolojan, cel care spunea că partidul trece în opoziție.

Un guvern condus de Adrian Veștea ar putea avea mai multe șanse de a fi susținut de Parlament, dar scena politică fierbe.

 

Cine va face parte din Guvernul Tomac? LISTA!

Vineri, 12 Iunie 2026 14:18

 

Premierul desemnat Eugen Tomac și-a stabilit echipa cu care va forma viitorul guvern:

Prim-ministru Eugen Tomac

Viceprim-ministru, Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Sorin Costreie

Viceprim-ministru, fără portofoliu: Valeriu Nistor

Viceprim-ministru, fără portofoliu: Bogdan Dumitru

Ministerul Afacerilor Interne: Tiberiu Trifan

Ministerul Finanțelor: Ionuţ Simion

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: Ionuţ Maşala

Ministerul Justiției: Cosmin Soare-Filatov

Ministerul Apărării Naționale: Dănuț Sebastian Neculăescu

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: Florin Duma

Ministerul Sănătății: Ştefan Dragosloveanu

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Nicolae Istudor

Ministerul Afacerilor Externe: Luca Niculescu

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Carmen Moraru

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Teodor Dulceaţă

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: Diana Morar

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Vladimir Ionaş

Ministerul Culturii: Mihai Ghyka

Ministerul Energiei: Andrei Covatariu

 

Campionatul European de Ju-Jitsu Contact, alături de Campionatul European de Jiu-Jitsu No-Gi și Cupa Europeană de Jiu-Jitsu Gi & No-Gi, organizate la Pitești Arena

Vineri, 12 Iunie 2026 14:05

Primarul Cristian Gentea anunță că Pitești Arena este gazda Campionatului European de Ju-Jitsu Contact, alături de Campionatul European de Jiu-Jitsu No-Gi și Cupa Europeană de Jiu-Jitsu Gi & No-Gi. Intrarea este liberă.

”Piteștiul găzduiește până în 14 iunie, un eveniment sportiv european de anvergură: prima ediție a Campionatului European de Ju-Jitsu Contact, alături de Campionatul European de Jiu-Jitsu No-Gi și Cupa Europeană de Jiu-Jitsu Gi & No-Gi, organizate la Pitești Arena.

Aproximativ 500 de sportivi și peste 100 de oficiali din 22 de țări europene sunt prezenți în orașul nostru.

Le urăm mult succes tuturor participanților și îi susținem cu toată încrederea pe sportivii români, inclusiv pe cei din Pitești și Argeș, care concurează acasă, în fața propriului public!

La conferinţa de presă de ieri au participat: vicepreședintele Federației Europene de Ju-Jitsu (JJEU), Dana Mortelmans (Belgia), președintele Federației Române de Arte Marțiale, Petre Bulmagă, Mihai Vătafu - membru în Comisia de Organizare, și Flavius Predoi, secretar general al FRAM.

Intrarea este liberă.”, a transmis edilul.

Circulație închisă pe Aleea Stadionului, la intersecția cu strada Emil Mortun, în perioada 15.06.2026 – 15.07.2026

Vineri, 12 Iunie 2026 13:53

 

 

Municipalitatea anunță conducătorii auto că în perioada 15.06.2026 – 15.07.2026 se închide circulația pe Aleea Stadionului, la intersecția cu strada Emil Mortun.

”Pentru executarea lucrărilor aferente proiectului ,,Regularizare Vale zona Tancodrom, cuprinsă între strada Tudor Arghezi și Aleea Stadionului, Municipiul Pitești”, circulația autovehiculelor va fi închisă pe Aleea Stadionului, la intersecția cu strada Emil Mortun, în perioada 15.06.2026-15.07.2026.

Această măsură este necesară pentru demararea lucrărilor de demolare și construire a podețului existent.

Pe durata desfășurării lucrărilor, circulația autovehiculelor va fi deviată după cum urmează:

• pe străzile Turcești, Aurel Vlaicu și Războieni, pentru accesul către cartierul Războieni;

• pe străzile Emil Mortun și Tudor Arghezi, pentru accesul către cartierul Trivale.

Participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă și să utilizeze rutele alternative indicate.”, transmite administrația publică.

 

ATENȚIE! Restricții de circulație pe Bulevardul Petrochimiștilor, în zona podurilor de cale ferată, în perioada 15 iunie – 15 august 2026

Vineri, 12 Iunie 2026 13:40

Primăria Pitești anunță că în perioada 15.06.2026 – 15.08.2026, pe Bulevardul Petrochimiștilor, în zona podurilor de cale ferată, vor fi instituite restricții de circulație ca urmare a executării unor lucrări de reparații în cadrul proiectului „Reparații poduri km 111+025 linia CF 101 Pitești–Craiova și km 2+100 linia CF 102, ramificație Golești–Bradu de Sus”.

Astfel, pe sensul de mers Centru – Vama Pitești, vor fi închise prima bandă de circulație și trotuarul aferent, pe întreaga durată a lucrărilor.

Participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnalizarea temporară instituită în zonă, precum și toate regulile de circulație aplicabile pe perioada restricțiilor. Aceste măsuri sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și pentru protejarea participanților la trafic și a personalului implicat în execuția proiectului., transmite municipalitatea.

Se deschid ștrandurile din Pitești, începând cu 15 iunie!

Miercuri, 10 Iunie 2026 12:30

 

De luni, 15 iunie 2026, se redeschid pentru public cele două ștranduri din Pitești: Plaja Costache Negri și Ștrandul Trivale.

Plaja Costache Negri, situată în proximitatea Bazinului Olimpic, pune la dispoziția vizitatorilor șezlonguri și umbrele, bazine destinate atât agrementului, cât și practicării înotului în aer liber, precum și facilități dedicate copiilor. De asemenea, zona beneficiază de terasă, servicii de asistență medicală și supraveghere asigurată de personal specializat (salvamar).

Ștrandul Trivale, amplasat în vecinătatea Pădurii Trivale, oferă condiții similare de petrecere a timpului liber, cu bazine pentru adulți și copii, șezlonguri, umbrele, zonă de terasă, precum și servicii de asistență medicală și salvamar.

Programul de funcționare pentru ambele baze de agrement este zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00, ultima intrare fiind permisă la ora 19:00.

Primăria Municipiului Pitești invită cetățenii să se bucure de facilitățile oferite, în condiții de siguranță și confort.

 

Șef de poliție din Argeș, judecat pentru avere nejustificată!

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

# Șoc! Ce a dispus instanța!

Un polițist argeșean a fost trimis, anul trecut, în judecată fiind considerat mult prea bogat comparativ cu veniturile legale obținute de el și de membrii familiei, spun reprezentanții Agenției Naționale de Integritate.

Din acest motiv, la Curtea de Apel Pitești s-a deschis un dosar pentru controlul acestei averi. Subofițerul este Tufă Mihalcea Alin Gabriel, ginerele fostului viceprimar al orașului Ștefănești, Ion Mihalcea. La sfârșitul anului 2024, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 359.385 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către TUFĂ MIHALCEA ALIN – GABRIEL împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

Un afacerist cere câteva milioane de lei - daune morale și de imagine - unei primării din Argeș!

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

Mai multe procese, având, deocamdată, scor cam nefavorabil pentru Primăria Ștefănești! Florin Păcioianu, patronul firmei Drum Construct Logistik, este cunoscut ca un drumar abil, care a știut să se strecoare prin valurile economiei noastre de piață. Iată cum a reușit, până acum, să ajungă la limanul salvator, deși, în pânze, i-au suflat, potrivnic, Primăria Ștefănești și edilul șef, Nicolae Velcea. Procesele continuă, însă, de săptămâna trecută, Păcioianu cere câteva milioane de lei ca daune de imagine și daune morale primăriei și primarului!

Primul litigiu a început de la un contract, semnat în septembrie 2018, pentru obiectivul "Asfaltare străzi de interes local în Oraşul Ștefănești (strada Livezilor, strada Gârlei, strada Narciselor, strada Barajului, strada Arseneşti, strada Paladeşti, aleea Fântânii, strada Izvorului, strada Gorgoieşti, strada Macilor, etc.).

 

Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov: ”Trebuie sprijinit acest guvern pentru că sunt foarte multe acte normative care sunt în așteptare”

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov are o perspectivă foarte pragmatică asupra viitorului guvern. Nevoia de a avea cât mai repede un guvern în deplinătatea exercițiului este foarte mare, deoarece administrația publică este condiționată de o serie de acte normative fără de care nu se poate gestiona o comunitate.

# Ce părere aveți despre nominalizarea lui Eugen Tomac pentru portofiliul de premier?

- În condițiile astea, cred că e totuși o alegere inspirată... Cel puțin până, până se rezolvă problemele. Sunt hotărâri de guvern care așteaptă... Chiar Primăria Bascov așteaptă o HG pentru preluarea unui teren de la ADS pentru niște investiții pe fonduri europene, am și sumele prevăzute pentru cofinanțare și stau să apară hotărârea și nu mai apare...

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești - Bradu – Suseni - Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași - Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

# Perioada: 8 iunie - 15 septembrie 2026

Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie - 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești - Bradu - Suseni - Gliganu de Sus - Bârlogu - Negrași - Mozăceni - limita jud. Dâmbovița), în zona a două poduri din comuna Rociu (km 25+600 și km 25+900), pentru lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere.

Pe durata lucrărilor, circulația va fi închisă în zona podurilor, fiind stabilite rute alternative.

Rute ocolitoare: vehicule ≤ 3,5 t: devieri pe variante locale din zonă; vehicule > 3,5 t: DJ 703B - DJ 503 - DJ 508.

 

A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Tigveni - Curtea de Argeș este aproape gata

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

 

Șeful CNAIR, Constantin Pistol, a anunțat că lucrările pe tronsonul 4 Tigveni – Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești sunt aproape de finalizare. Pe cei 9,86 km ai acestui șantier, antreprenorul austriac (PORR) este mobilizat cu 435 de muncitori și 150 de utilaje.

Este foarte posibil ca circulația pe această secțiune să se deschidă anul acesta, cu aproape 6 luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract. Astfel, se va putea circula pe aproximativ 54 km din cei 122 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești.

 

O clădire din Pitești va fi demolată!

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

 

Zilele trecute, a fost semnat contractul de execuție pentru proiectul „Desființare și construire Corp C6, Colegiul Economic «Maria Teiuleanu», Bd. Eroilor nr. 26-28, municipiul Pitești, județul Argeș”.

Investiția este realizată în cadrul Programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Cristian Gentea: ”Am semnat contractul pentru construirea noii cantine de la Colegiul Economic «Maria Teiuleanu». Demolăm vechiul corp C6 și construim o clădire nouă, pe parter, modernă și eficientă energetic, cu bucătărie complet compartimentată pe tipuri de activități, sală de mese, grupuri sanitare, vestiare pentru personal și spații tehnice.

 

 

Pitești. Scările de pe strada Făgăraș, complet reabilitate!

Miercuri, 10 Iunie 2026 10:30

Municipiul Pitești anunță finalizarea și recepția lucrărilor de reabilitare a două tronsoane de scări publice situate pe strada Făgăraș, în cartierul Nord.

Investițiile au fost realizate de către Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, și au vizat reabilitarea scărilor publice aferente blocurilor E6 – E7, respectiv E8 – E9.

Lucrările au fost executate de societatea SC Triangle Construct SRL. Valoarea investiției pentru tronsonul aferent blocurilor E6 – E7 este de 52.340,49 lei fără TVA, iar pentru tronsonul aferent blocurilor E8 – E9, costurile se ridică la 77.461,47 lei fără TVA.

Transfăgărășanul ar putea fi deschis vineri, 12 iunie

Miercuri, 10 Iunie 2026 07:32

 

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că mâine o comisie specială a instituției pe care o conduce va verifica dacă Transfăgărășanul poate fi deschis în condiții de siguranță. Astfel, cel mai spectaculos traseu din România ar putea fi deschis vineri, 12 iunie.

”Am semnat decizia de constituire a Comisiei speciale a CNAIR pentru Transfăgărășan (DN7C).

Joi, 11 iunie, comisia urcă pe munte pentru a verifica fiecare kilometru al acestui drum situat la mare altitudine și să stabilească momentul în care circulația poate fi redeschisă în siguranță.

Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, estimez că Transfăgărășanul se va deschide vineri, 12 iunie 2026, la ora 09.00.

Un singur lucru de reținut pentru cei care abia așteaptă serpentinele: pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă, circulația va fi permisă doar între orele 7.00 și 21.00 — pentru siguranța tuturor, pe un traseu pe care muntele are regulile lui.”, a transmis șeful CNAIR.

 

Joi, 11 iunie 2026, ședință CL Pitești

Miercuri, 10 Iunie 2026 07:10

Mâine, de la ora 15:15, la Consiliul Local Pitești va avea loc o ședință extraordinară

care va fi transmisă live pe pagina de Facebook a municipalității.

Proiectele de pe Ordinea de zi sunt disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești:

https://www.primariapitesti.ro/iunie-2026-edinta...

Primarul de la Rociu vrea să acționeze în instanță Consiliul Județean Argeș

Marţi, 09 Iunie 2026 10:30

Primarul de la Rociu, Aurel Bălășoiu, ne-a declarat că intenționează să dea în judecată Consiliul Județean Argeș. Edilul este dezamăgit de faptul că primește sume de bani foarte mici de la CJ, iar această situație se repetă de ani buni. Bălășoiu spune că totul este o răzbunare adresată persoanei sale.

Discuția cu primarul comunei Rociu a pornit de la un alt subiect, și anume alcătuirea viitorului Guvern, cu Eugen Tomac în funcția de premier. După ce a răspuns întrebărilor noastre, Aurel Bălășoiu a comentat tensiunile cu CJ-ul.

 

Primarul de la Băbana tună și fulgeră: ”Miniștrii care sunt în funcții să-și facă treaba!”

Marţi, 09 Iunie 2026 10:30

Săptămâna trecută am stat de vorbă cu Bebe Ivan, primarul comunei Băbana, despre cum mai merg treburile cu un Guvern interimar. Și exact cum ne așteptam, în teritoriu, administrația funcționează cu frâna de mână trasă. Edilul de la Băbana spune că cea mai mare problemă nu este lipsa unui premier, ci faptul că miniștrii nu-și mai exercită atribuțiile, ci mai mult încurcă treburile.

# Ce lucrări realizați în momentul de față?

- Lucrăm la primărie pe componenta 10. Și avem termenul în care trebuie să ne încadrăm, că pierdem banii din PNRR.

Deși parlamentarii au cheltuit sute de mii de euro pe deplasări externe în 2025, nu sunt bani pentru deplasările olimpicilor la concursuri internaționale!

Marţi, 09 Iunie 2026 10:30

Cui îi pasă de Educația din România? În niciun caz celor care ne conduc. Deși învățământul este temă de campanie electorală, în realitate acest sistem este și a fost la coada priorităților tuturor guvernelor postdecembriste. Și avem o dovadă zdrobitoare în acest sens! Săptămâna trecută, Camera Deputaților a respins proiectul PL-x nr. 769/2022, depus de AUR, prin care se dorea sprijinirea financiară a olimpicilor care participă la competiții internaționale. Nu sunt bani pentru excelență...

 

Pagina 2 din 712

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea